Federatia Oierilor de Munte
Home Noutati F.O.M. solicită Ministerului Agriculturii norme de venit diferenţiate pentru impozitare

F.O.M. solicită Ministerului Agriculturii norme de venit diferenţiate pentru impozitare

Crescătorii de ovine din zonele montane se declară nemulţumiţi de normele de venit stabilite pentru impozitarea persoanelor fizice care lucrează în domeniul agriculturii, respectiv sectorul de creştere a animalelor.

În acest sens, Federaţia Oierilor de Munte din România a trimis o adresă la Ministrul Agriculturii prin care se solicită reluarea discuţiilor dintre cele două ministere, MADR şi Ministerul de Finanţe, pentru stabilirea altor norme de venit destinate oieritului montan.

“Referitor la modificarea fiscalizării agriculturii cu norme de venit: Federaţia Oierilor de Munte din România în calitatea ei de structură asociativă de nivel naţional în domeniul creşterii şi exploatării ovinelor în zona de munte a ţării noastre, având o largă reprezentare pentru acest tip de activitate pentru care are şi recunoaşterea oficială a M.AD.R., îşi exprimă din nou nemulţumirea pentru faptul că a fost ignorată cu prilejul analizelor efectuate în cadrul M.AD.R. pe seama modificării fiscalizării agriculturii.

Aşa cum am mai arătat, nici măcar celelalte două federaţii ale crescătorilor de ovine nu cunosc în detaliu uriaşele probleme cu care se confruntă oieritul montan din România pentru ca acestea să ne poată reprezenta interesele profesionale în diversele şedinţe de lucru la minister şi cu atât mai puţin pot exprima opinii sau lua decizii reprezentanţii unor sectoare de activitate cu totul străine de oieritul montan..

Dacă numeroasele noastre intervenţii pentru acordarea unui sprijin financiar diferenţiat oieritului de munte (practicat numai în zonele defavorizate) s-au soldat de fiecare dată cu totala lipsă de rezolvare, iată că fiscalizarea este aplicată nediferenţiat şi acelora care încă mai practică oieritul montan, aşa încât să fie descurajată sau mai degrabă desfiinţată orice fel de asemenea intenţie. Practic, dacă până acum oieritul din zona montană defavorizată se număra printre puţinele motivaţii de rămânere a populaţiei umane în zona de munte a României, măsura fiscală preconizată va depopula cu siguranţă această zonă a ţării cu o mai mare siguranţă decât toate măsurile luate în regimul anterior anului 1990.

În concluzie, suntem de acord cu fiscalizarea agriculturii, dar normele de venit sunt extraordinar de mari şi în totală neconcordanţă cu realitatea din zootehnia românească şi solicităm un dialog la nivel de ministere (agricultura şi finanţe) pe această temă, pentru a stabili normele de venit reale”.

Preşedinte Federaţia Oierilor de Munte din România

Ing. Gonţea Petru Eugen

 

Who's Online

We have 1 guest online
Powered by PubliAgro.