Federatia Oierilor de Munte
Home Rase de ovine si caprine Stâna de la munte, între tradiţie şi luxul absurd

 

 

Stâna de la munte, între tradiţie şi luxul absurd

STÂNA PRISLOP DIN CĂLIMANI

De la stânga la dreapta: Adi Forfotă - fiul cel mare al lui Simion, Simion Forfotă - crescător de oi montan, Viorel - cioban, Dănuţ Forfotă - mezinul lui Simion, Dumitru - baciul stânei, reprezentantul Ocolului Silvic, Ion - ciobanul de 18 ani şi Ilie Crăcană - crescător de oi montan



 

În Călimani, ca de altfel în toată zona montană a României, avem potenţial cu carul. Doar că e în mare parte neexploatat sau prost gestionat, ori asta e deja o mare problemă şi se agravează pe zi ce trece… La invitaţia Asociaţiei judeţene a crescătorilor montani de ovine “Dealu Negru” din Bistriţa-Năsăud, am vizitat recent o stână de munte din Călimani, pe care, cu toată răspunderea, o recomand ca stână-etalon pentru specificul zonei montane.

Vizita noastră în Călimani nu a fost întâmplătoare, ci ocazionată de momentul lansării standardului ocupaţional “oier montan” şi a calificărilor aferente, acţiune demarată de Asociaţia “Dealu Negru” şi Centrul de instruire în agricultură Agrom-RO din Sângeorgiu de Mureş.

“Dacă dispare crescătorul de oi de la munte, dispare şi muntele… Ori pentru asemenea oameni trebuie să faci totul ca să-i ajuţi. Condiţiile de viaţă şi de muncă sunt deosebit de grele, între stâne sunt kilometri întregi, şi vorbim de altitudini de peste 1000 de metri. E frumos la munte, dar în ce mă priveşte, mie poţi să-mi dai toţi munţii, eu aicea nu vin să trăiesc”, mărturiseşte Tiberiu Ştef, directorul Agrom-RO, un împătimit al muntelui, de altfel, dar şi un om realist. Îi împărtăşesc punctul de vedere. Şi nouă ne place la munte, nu? Dar câţi dintre noi s-ar încumeta să şadă la stână din mai până-n septembrie, în plină sălbăticie, adică departe de un lux minim necesar cu care suntem obişnuiţi în viaţa de zi cu zi?

Stâna de munte, “victima” pretenţiilor absurde

Am ajuns la stâna Prislop, la 1200 de metri înălţime, într-o superbă după-amiază de sfârşit de iulie, cu cer senin, iarbă verde, brazi cum numai munţii noştri au. Adică toate ingredientele unei zile reuşite în mijlocul naturii. O reuşită care n-ar fi fost posibilă fără maşinile de teren puse la dispoziţie de crescătorii din asociaţie, de primarul din Prundu Bârgăului, Avram Ilie şi de Ocolul silvic, cei din urmă, adică primarul şi pădurarii, fiind cei care au şi amenajat drumul forestier care duce la stână. Întreaga zonă îţi taie cu adevărat răsuflarea, peisajele sunt încă (în mare măsură) nesupuse intervenţiei umane, dar e şi trist să vezi atâtea păşuni şi nici un picior de animal. Scăderea efectivelor de ovine şi bovine din zonele montane s-a acutizat în ultimii 15 ani, fără ca nimeni să intervină major pentru a stopa acest fenomen grav. Constatatul şi ridicatul din umeri pare că a devenit un sport naţional în faţa abandonului generalizat din Carpaţii României!

Dar să revenim la... oile noastre, la oaia de la munte.

“Mulţi suferă de boli incurabile în ceea ce priveşte muntele. De asta mai avem crescători la stânele din zona montană. Stâna Prislop îndeplineşte toate normativele europene în ceea ce priveşte igiena personalului de aici şi siguranţa alimentară, adică procesarea în condiţii optime. Această stână este compusă din trei încăperi distincte: camera unde se procesează laptele, depozitul de alimente şi produse obţinute în stână şi încăperea unde dorm ciobanii, bacii şi oierii. Problema e că la noi, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană, se impun aceleaşi reguli la stâna de munte, care este o unitate sezonieră de procesare a laptelui, ca şi la unităţile de industrializare permanente, care funcţionează din ianuarie până în decembrie. Europenii spun clar: podelele să fie lavabile, adică să poată fi uşor spălate, să existe toaletă, sursă permanentă de apă şi zid pentru protejarea focului din camera de procesare”, spune Vasile Turculeţ, preşedintele Asociaţiei “Dealu Negru”. Şi completăm şi noi: la stâna montană, dacă toate acestea se respectă, adică procesarea e tradiţională dar şi respectă sută la sută condiţiile de igienă, luxul cerut de ANSVSA e cel puţin absurd şi nu respectă normativele europene!

“Să fim sănătoşi şi să ne-ajute Dumnezeu...”

Ilie Crăcană din Prundu Bârgăului are 40 de ani şi creşte oi de când se ştie. De şapte ani împarte stâna de pe păşunea Prislop cu vecinul şi prietenul său Simion Forfotă, care are 37 de ani. Au împreună 200 de oi (efectivul matcă) şi diferenţa până la 350 de oi câte sunt de toate în stână aparţin personalului de la stână.

Doi tineri crescători care au ales să-şi desfăşoare activitatea în vârf de munte, trecând peste toate greutăţile vremurilor şi înfruntând în permanenţă capriciile vremii. “Este un loc mai greu accesibil şi condiţiile sunt dificile, dar noi, oamenii crescuţi pe munte, ne-am obişnuit cu toate astea. Avantajele oieritului în aceste zone sunt păşunile alpine, apa curată şi fără risc de secare, căldura mai potolită”, spune Ilie Crăcană. Desigur, trebuie să faci faţă furtunilor puternice, animalelor sălbatice, să-ţi alegi cu grijă (dacă mai ai de unde) oamenii care să lucreze la munte. Cei doi crescători spun că cea mai mare problemă a oieritului din zilele noastre este desfacerea produselor obţinute la stână. Apoi, a scăzut şi valoarea banului, şi puterea de cumpărare. Ciobanii au plecat în străinătate, tinerii nu mai sunt dornici să înveţe meserie sau să urce la munte.

Cu toate greutăţile, Ilie şi Simion spun că nu ar renunţa la oi. Merg cu Dumnezeu înainte, fără să ceară mai mult decât li se dă, aşteptând de la ziua de mâine doar sănătate şi putere de muncă... Aşa e omul de la munte!

Dumitru Olteanu are 48 de ani, de loc din Bistriţa Bârgăului şi are 35 de veri petrecute la stână. El este baciul de la stâna Prislop şi îşi cunoaşte foarte bine atribuţiile: mulge oile, face caşul şi mâncarea pentru toţi cei de la stână, se ocupă de păşunatul turmelor şi îi învaţă şi pe tineri meserie. Pe cei puţini care aleg să muncească în condiţiile grele de la munte. “Am lucrat în fabrică, dar nu am stat decât şapte săptămâni. Am renunţat şi am venit în munţi, şi în munţi am rămas. Nu m-a obligat nimeni”, spune baciul.

Ion are doar 18 ani şi de 9 ani se ocupă de ciobănie. Este din Bistriţa Bârgăului şi a învăţat meseria acasă. Are 46 de capre şi spune că viaţa la stână e frumoasă, mai ales la munte. E drept că mulţi tineri fug de munca asta... Dar nu şi Ion.

Viorel este cioban de 13 ani. Spune că şi-ar dori în viitor să aibă propria fermă. Atât el, cât şi Ion, nu coboară deloc de la munte, din mai până în septembrie: “Anul ăsta ne-au chinuit ploile trei luni de zile. A fost greu, că aşa e viaţa la munte, dar până la urmă o scoatem la capăt. Eu am învăţat meserie de la tata. Noi, ciobanii, luăm oile de la oameni şi le dăm în primire la şeful de stână, iar la toamnă tot noi le înapoiem oamenilor. Ziua noastră de muncă începe la ora 4 şi se încheie la 9-10 seara. La munte, la stână, nu dormi niciodată liniştit noaptea, din cauza sălbăticiunilor, iar la semnalul câinilor suntem în picioare”.

Mă opresc aici pentru a lăsa spaţiu imaginilor de la stâna Prislop, dar vom reveni în numărul din septembrie cu informaţii utile legate de organizarea şi funcţionarea activităţilor specifice stânelor de munte.

Nicoleta DRAGOMIR

Articol publicat în REVISTA FERMA nr. 8(87)/2010

 

 

 

Who's Online

We have 8 guests online
Powered by PubliAgro.