Federatia Oierilor de Munte
Home Evenimente Susţinere diferenţiată pentru oieritul montan

 

Susţinere diferenţiată pentru oieritul montan

Consiliul Director al Federaţiei Oierilor de Munte (FOM) din România a organizat în perioada 15-17 iunie a.c. o întâlnire de lucru în localitatea Haţeg din judeţul Hunedoara. La întâlnire au participat membrii Consiliului director al FOM şi delegaţi ai unor asociaţii componente.

 

Pe ordinea de zi a şedinţei s-au aflat mai multe subiecte de interes pentru oieritul montan românesc, inclusiv poziţionarea acestuia în context european:

• informare asupra rezultatelor participării reprezentanţilor FOM la „Reuniunea pastoraliştilor europeni la Paris” din martie a.c.;

• demersurile pentru includerea reprezentantului F.O.M. din România în Consiliul Director al Euromontana, în care România are atribuite două locuri, din care unul este finanţat de MADR şi atribuit reprezentantului Ministerului;

• informare privind demersurile de înfiinţare a site-ului F.O.M. din România www.oierii-de-munte.ro;

• informare referitoare la relaţiile FOM din România cu Ministerul Agriculturii;

• susţinerea programului pentru oieritul din zona montană, comunicat la Bruxelles;

• informare privind stadiul aprobărilor aferente începerii cursurilor de Crescător de oi montan şi Oier montan (dacă este cazul) precum şi o atenţionare asupra diferenţelor dintre cele două calificări : nivel de instruire, arie ocupaţională, grad de aplicabilitate etc., prezentare făcută de Tiberiu Ştef, director AGROM-RO Mureş.

Preşedintele FOM din România, Eugen Gonţea, a punctat încă o dată importanţa existenţei unei Legi a păstoritului european, adaptată la specificul fiecărei ţări, care să fie aplicată şi în ţara noastră. În prezent există oricum mari diferenţe între ceea ce înseamnă finanţarea şi legiferarea acestei ocupaţii la vest europeni şi la crescătorii montani de ovine din România. De exemplu, francezii au legi care îi despăgubesc corespunzător pe crescătorii de animale în caz de atac de răpitoare. Subvenţionarea oieritului montan se face, de asemenea, diferenţiat.

Şi la nivel de instruire francezii au reguli clare. În perspectiva prevederilor PAC 2014-2020, când nu se vor mai da fonduri fără o minimă calificare, unii europeni au luat deja măsuri clare. Astfel, pentru aplicarea la măsurile de agromediu se organizează cursuri speciale iar fermierii francezi nu primesc nici un fel de subvenţie până nu duc hârtie că au făcut şcoală.

Susţinerea diferenţiată a oieritului practicat în zona montană (inclusiv pentru practicarea transhumanţei), introducerea unui subprogram “Zona montană”, prevederi clare în Legea 214 privind amenajamentele pastorale şi specificul zootehniei montane, ar reduce semnificativ handicapul investiţional în arealele la care facem referire.

De asemenea, s-a propus în cadrul întâlnirii de la Haţeg ca pragul minim pentru accesul la finanţări şi subvenţionare pentru zona montană să fie de 50 de oi/exploataţie.

În data de 2 octombrie a.c. se va întruni în Franţa Consiliul Director al Euromontana. Organizaţia a decretat anul 2012 ca fiind “Anul tineretului”. Astfel, 10-12 tineri vor fi trimişi în Franţa din partea celor opt asociaţii membre ale FOM din România care sunt înscrise în Euromontana, pentru a prezenta activităţile pe care le desfăşoară. În acest sens, până în octombrie vor fi realizate materiale foto şi video, în diferite stadii ale activităţilor tinerilor propuşi să reprezinte zona montană românească în Franţa.

 

Who's Online

We have 8 guests online
Powered by PubliAgro.